Nu există macroeconomie neoclasică, ci doar macroeconomie clasică nouă.
Economia neoclasică este o școală dominantă de microeconomie care se bazează pe utilizarea modelelor cererii și ofertei pentru a determina prețurile, producțiile și distribuția veniturilor și își bazează modelele pe maximizarea utilității de către indivizi cu venituri limitate și maximizarea profitului de către firmele cu resurse limitate (adică costuri) folosind factori de producţie. S-a dezvoltat economia neoclasică. Dezvoltată la începutul secolului al XX-lea în urma Revoluției Marginale, este – împreună cu macroeconomia neokeynesiană – una dintre cele două componente ale sintezei neoclasice.
Pe măsură ce macroeconomia neo-keynesiană nu a reușit să ofere soluții satisfăcătoare la mai multe crize economice din anii 1970, o nouă economie clasică a apărut împreună cu monetarismul/Școala de economie din Chicago ca noi școli de gândire macroeconomică. Noua macroeconomie clasică își derivă teoriile la nivel macroeconomic din microfundamente bazate pe teoria neoclasică. Ea este rivalizată de macroeconomia new keynesiană, care își propune să ofere macroeconomiei keynesiene microfundamente proprii.